Persoane interesate

luni, 20 iunie 2011

Timpul

Dintodeauna a fost printre cei mai mari dușmani ai omului. E un cuvânt atât de complex, nu prin sintaxa sa ci prin ceea ce poate însemna în anumite momente ale vieții.





Timpul trece, noi fiind simpli actori în filmul său .
Timpul e cel care vindecă răni, boli, suflete.
Timpul e cel care hotărăște când are dreptul să înflorească prima frunză.
Timpul înseamnă bani.
Timpul e mârșav de cele mai multe ori. Ne poate da senzația că lucrurile nerezolvate mai pot aștepta, dar uneori realizăm că ne-am gândit la ele prea târziu.
Timpul trece atât de ușor când ne simțim bine și atât de greu când ne dorim ca o etapă sau zi din viața noastră să se încheie.
Timpul lasă urme, mai mult sau mai puțin pregnante și tot el se poate întoarce împotriva noastră.
Timpul nu le rezolvă pe toate atunci când ne-am dori, ci cu mult după ce ajungem să regretăm anumite lucruri.
Timpul ne poate smulge un zâmbet, o lacrimă, o îmbrățișare.
Timpul e un joc de noroc. Te face să crezi că nimeni și nimic nu te poate opri, dar când crezi că ai ajuns să cucerești vârful piramidei îți arată și panta pe care poți aluneca.
Timpul ne ajută să realizăm lucruri pe care nu am vrut să le observăm / acceptăm.
Timpul poate lega prietenii, distruge familii, provoca certuri.
Timpul se poate răzbuna pe noi, dar tot el ne poate fi cel mai bun prieten.

Tot timpul m-a făcut să trec prin toate cele de mai sus. Acum aștept vremea când el va mai fi din nou prietenul meu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu